Data de desfășurare: 05 Iulie – duminică
Te invităm într-o excursie spectaculoasă, unde adrenalina întâlnește liniștea satului de munte. Vom zbura la propriu peste crestele munților Piatra Craiului și Bucegi. Apoi, o luăm la pas prin satului Peștera și descoperim misterele Peșterii Liliecilor.


🚌 ÎMBARCĂRI:
- Benzinăria Lukoil, Mogoșoaia (lângă parc), ora: 07:10
- Gara de Nord, București, zona coloane, ora 08:00
Ziua începe cu o doză de adrenalină și libertate, atunci când vei avea ocazia să „zbori” deasupra peisajelor impresionante cu ajutorul Tirolienei Panoramice. Va fi momentul în care vei simți cu adevărat libertatea și conexiunea cu natura.
După această experiență plină de energie, o luăm la pas prin spre Peștera Liliecilor. Aceasta este o peşteră uşor de vizitat, are o lungime de 370 m, din care 109 m de galerie activă şi o denivelare de 10 m. Accesul în peşteră se face printr-un culoar îngust, după care se ajunge într-o grotă, nu foarte mare, cu podea ascendentă. Deşi nu este necesar un echipament special, o lanternă este ideală pentru vizită.
Continuăm traseul prin Satul Peștera, unde timpul pare că s-a oprit în loc, iar casele tradiționale, gardurile din lemn și peisajele deschise către munte creează o atmosferă caldă și liniștitoare. Plimbarea prin sat devine o incursiune într-o lume în care tradițiile sunt încă vii, iar fiecare colț spune o poveste.
Traseu la pas dus-întors durează aproximativ 2 ore cu pauză pentru fotografii și relaxare în natură.
TARIF: 200 Lei/adult, 180 Lei/copil
TARIFUL INCLUDE:
• Transport clasificat
• Gustare la bord de tip snacks
• Ghidaj și asistență turistică pe toată perioada excursiei
SERVICII NEINCLUSE:
• Bilet tiroliană: 90 lei/persoană (traseu complet dus-întors)
Modalitate de plată: prin transfer bancar. Vă rugăm să solicitați înscrierea la nr: 0748544658. Excursia trebuie achitată integral înainte de plecare.
Acte necesare: carte de identitate
Grup minim: 20 persoane
Nota: Locurile în autocar se alocă în funcție de înscriere. Locul este confirmat doar prin plata avansului sau plata integrală a excursiei.
Înscrierile se fac telefonic la: 0748 544 658 sau completând formularul de mai jos cu mesajul “excursie 05 Iulie“
CONDIȚII PENTRU ANULĂRI:
- În cazul în care turistul dorește anularea participării la excursie, aceasta trebuie să notifice în scris (prin email sau mesaj WhatsApp). Data luată în considerare este data primirii notificării de către agenție. Pentru excursiile de o zi, în funcție de momentul anulării, se aplică următoarele:
– anulare între 7 și 14 zile înainte de plecare – turistul are posibilitatea de a aduce o altă persoană aptă pentru desfășurarea programului excursiei, care să îi preia locul rezervat, cu notificarea prealabilă a agenției sau turistul poate opta pentru înscrierea la o altă excursie din programul agenției, în limita locurilor disponibile, cu achitarea eventualelor diferențe de tarif dacă este cazul.
– anulare cu mai puțin de 7 zile înainte de plecare sau neprezentarea la îmbarcare – se reține 100% din suma achitată fără posibilitatea restituirii.
- În cazul în care excursia se anulează din inițiativa agenției (număr insuficient de participanți sau situații independente de voința acesteia), sumele achitate se restituie integral în termen de 7 zile lucrătoare.
